Ludovic Orban: PSD a boicotat sistematic toate eforturile pe care le-am făcut în lupta împotriva pandemiei

Ludovic Orban: PSD a boicotat sistematic toate eforturile pe care le-am făcut în lupta împotriva pandemiei
Foto: gov.ro

Premierul Ludovic Orban a acuzat partidul PSD, într-o conferință de presă de sâmbătă,de faptul că a sabotat măsurile guvernamentaleși ale autorităților sanitare menite să oprească pandemia de COVID-19.

Întrebat dacă PNL va accepta o dezbatere electorală între specialiștii epidemiologi de la PNL și PSD, premierul a declarat că Partidul Social Democrata trasmis mesaje prin care a indemnat populația să se abată de la măsurile impuse de Guvern.

„Eu accept orice dezbatere cu liderul partidului social democrat dacă vrea sa dezbata ceva cu mine. În rest, dezbatere la nivel de specialiști, ei sunt specialiști în creșterea numărului de infectați, în sabotarea tuturor masurilor guvernamentale și ale autorităților sanitare inclusiv ale unor candidați care și i-au luat pe listă, care ar fi dus la reducerea numărului de infectări. PSD a boicotat sistematic toate eforturile pe care le-am făcut în lupta împotriva pandemiei, inventând tot felul de pretexte, nesocotind public periclolul provocat de pandemie, susținând și punând pe lista tot felul de negaționșiti care n-au făcut altceva decât sa transmită mesaje prin care au îndemnat populația să nu respecte regulilele și să se îmbolnăvească”, a spus Orban.