Măcel pe autostradă: Nouă vehicule implicate. Sunt ZECI de victime! (FOTO)

Cel puţin 16 persoane, printre care doi cetăţeni germani, au murit şi alte 40 au fost rănite într-un accident de autocar produs luni în sudul statului Peru, transmite Agerpres, citând autorităţile de la Lima.
HALUCINANT! AVEREA ILENEI CIUCULETE A AJUNS ÎN BUZUNARELE AMANTEI LUI CORNEL GALEȘ! ARTISTA SE RĂSUCEȘTE ÎN MORMÂNT
Printre răniţi se află un spaniol, doi brazilieni şi doi americani, a indicat Ministerul Sănătăţii.

IMAGINI FIERBINȚI CU BIANCA DRĂGUȘANU DEZBRĂCATĂ COMPLET! FOTOGRAFIILE XXX AU AJUNS PE INTERNET

Accidentul s-a petrecut pe principala şosea de coastă care leagă capitala Lima de oraşul Arequipa, din sud, şi pe care circulă numeroase autocare cu turişti. Printre cei decedaţi figurează doi germani, zece peruani şi alte patru persoane cu cetăţenii neidentificate, a comunicat biroul procurorului.

Autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi a lovit opt vehicule parcate pe margine, la kilometrul 571 al autostrăzii panamericane, în regiunea Arequipa, la primele ore ale zilei de luni.Răniţii au fost transportaţi la spitale din oraşele turistice Arequipa şi Nazca.
ȘOC ÎN MUZICA POPULARĂ! VESTEA DESPRE NICULINA STOICAN A CĂZUT CA UN TRĂSNET. VĂ ANUNȚĂM CU REGRET CĂ…
Autocarul plecase din Lima şi se îndrepta spre Arequipa, o călătorie de 16 ore.Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru, mai ales în anotimpul ploios, dar şi din cauza stării precare a drumurilor şi a semnalizării insuficiente.

În 2019, 1.123 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, potrivit statisticii Ministerului de Interne.