Marea Britanie A CERUT amânarea Brexitului. Theresa May EXCLUDE organizarea de alegeri europarlamentare (FOTO)

Marea Britanie A CERUT amânarea Brexitului. Theresa May EXCLUDE organizarea de alegeri europarlamentare (FOTO)
sursă foto: thetimes.co.uk

Miercuri, prim-ministrul britanic Theresa May, a solicitat Consiliului Uniunii Europene o amânare a Brexitului până pe data de 30 iunie 2019, relatează CNN.

Totodată, ea a dat de înţeles că nu ar fi fost niciodată interesată în a solicita o amânare de încă doi ani, precum şi faptul că Marea Britanie nu va organiza alegeri europarlamentare în luna mai, deși tehnic vorbind, la acea dată încă va mai fi stat-membru UE – presupunând că solicitarea de amânare este acceptată de UE.

„Nu sunt pregătită să întârzii Brexitul dincolo de data de 30 iunie. Participarea la alegerile europarlamentare din mai ar fi inacceptabil, și nu ar fi în interesul nimănui, a declarat Theresa May, miercuri, în parlamentul britanic.

Tot miercuri, opoziția a cerut, din nou, demisia premierului Theresa May, și s-a cerut „permiterea parlamentului de a vota măsuri alternative”acordului negociat de UE și Theresa May- solicitare respinsă de premierul britanic.

Foto: ConsiliulUniunii Europene

Ce urmează acum

Potivit lui Jean-Claude Juncker, săptămâna viitoare ar putea fi susţinut un summit de urgenţă al liderilor UE pe tema Brexitului, dat fiind „haosul din cabinetul” Theresei May. În cadrul summitt-ului, restul celor 27 de state-membre UE vor trebuisă-şi dea acordul cu privire la amânare. În situaţia în care şi un singur stat-membru UE va refuza acest lucru, atunci Brexitul va avea loc pe 29 martie, indiferent că va exista un acord sau nu.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a exclus și posibilitatea renegocierii cu Marea Britanie a acordului de Brexit, deşi a Theresa May a fost mandatatăde parlamentul britanic pentru exact acest lucru.

”Nu vor mai fi renegocieri sau noi discuții, nici garanții în plus față de cele deja date. Am înaintat în mod activ către poziția Marii Britanii, nu se poate face mai mult”, a declarat Jean-Claude Juncker pentru postul de radio german Deutschlandfunk, citat de Reuters.

Cu toate acestea, el s-a contrazis indicat că Marea Britanie trebuie să vină cu propuneri clare – este aceeaşi poziţie pe care a avut-o şi negociatorul-sef al UE, Michel Barnier.

Cronologia deciziilor Marii Britanii de anul acesta cu privire laBrexit

  • Miercuri 20 martie– Premierul Theresa May a cerut o prelungire a perioadei deBrexit până oe 30 iunie;
  • Joi 14 martie– Parlamentul britanic respinge ideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • Joi 14 martie– Parlamentul britanic aprobă ideea amânăriiBrexitului;
  • Miercuri 13 martie– Parlamentul britanic se pronunţăîmpotriva unuiBrexitfără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • Marţi 12 martie– Parlamentul britanic respinge şi al doilea acord deBrexit;
  • Joi 14 februarie– Parlamentul britanic respinge primul acord deBrexit.

Negocierile pentruBrexitsunt practic blocate

Motivul principal pentru care acordul de Brexot nu a fost acceptat de clasa politicăbritanică este problema graniţei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză.

Pe fond, aceasta este o problemă care putea fi evitată uşor dacă politicienii britanici și-ar fi consultat proprialegislaţie înainte de a fi organizatBrexitul. Asta pentru că, în momentul de faţă, Marea Britanie se află într-o situaţie contradictorie, aproape imposibil de rezolvat şi în care s-a introdus singură.

Unul dintre principalele puncte pentru care s-a votat în favoarea părăsirii UE a fost faptul că Londra„ar recâştiga controlul propriilor graniţe”. Altfel spus, ar urma să aibă libertatea de a-şi stabili singura politică migraţionistă. Tabăra pro-Brexit„a uitat” însă să precizeze faptul că, de fapt, granița Marii Britaniinu poatefi închis în totalitate, ea fiind obligată să păstreze deschisă graniţa dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză (stat-membru UE).

Asta datorită semnării, în 1998, a Acordului de la Belfast (supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) chiar de către Marea Britanie şi Republica Irlandeză. Iar acel tratat va rămâne în vigoare și după ieșirea Regatului Unit din Uniune.

Dilemacu care se confruntă acum clasa politică britanică este faptul că nici măcar dupăBrexit, Londra nu ar putea (legal vorbind) să deţină controlul total asupra propriilor graniţe. O situaţie ce invalidează însuşi motivul pentru care s-a votat în favoarea ieşirii din UE.

Iar în situaţia în care Regatul Unit ar reinstitui controalele lagraniţa cu Republica Irlandeză, atunci Londra ar încălca unilateral Acordul de la Belfast –un gest mai degrabă caracteristic Federaţiei Ruse decât Marii Britanii.

Foto: Scrisoarea trimisă de Theresa May către Uniunea Europeană în care solicita amânarea Brexitului (sursă foto: Twitter / Luke McGee)

Foto: Scrisoarea trimisă de Theresa May către Uniunea Europeană în care solicita amânarea Brexitului (sursă foto: Twitter / Luke McGee)

Tags: