Potrivit datelorOficiului pentru Statistică Națională, economia Marii Britanii a înregistrat o scădere de 20,4% în cel de-al doilea trimestru din 2020, față de trimestrul anterior, din pricina impactului provocat de pandemia de COVID-19.
Această valoare este un record, marcând oficial o recesiune tehnică pentru Regatul Unit, la 11 ani după cea din 2009, scrie Wall-Street.
Deși PIB-ul țării a părut că își revine în luna iunie, după relaxarea măsurilor restrictive, zonele serviciilor, construcțiilor și producției s-au confruntat cu scăderi trimestriale record.
„Priviţi la alte ţări în jurul lumii, toţi putem vedea foarte clar cum evoluţia poate fi rea dacă nu continuăm să respectăm regulile, dacă nu continuăm să ţinem acest lucru sub control”, a precizat premierul Marii Britanii, sperând la o revenire la normal a situației „cel mai devreme în noiembrie, probabil în jurul Crăciunului”, citează Reuters.
La sfârșitul lunii iunie, Boris Johnson prezenta un plan de relansare a țării, pentru a susţine economia grav afectată din pricina pandemiei de coronavirus.
Programul de reconstrucţie în valoare de un miliard de lire (1,1 miliarde de euro), se va desfășura pe perioada 2020-2021 şi va avea în vizor 50 de proiecte, printre care șireconstrucția şcolilor, noteazăboursedirect.fr.
În curând, rata şomajului din Marea Britanie ar putea ajunge la niveluri nemaiîntâlnite din anii 1980, depăşind valoarea de 3,3 milioane înregistrată în 1984, potrivit sursei citate.
„A fost un enorm şoc pentru ţară, dar ne vom reveni foarte bine. Dacă boala COVID-19 a fost fulgerul, nu vom întârzia să auzim tunetul în termeni de consecinţe economice. Vom fi pregătiţi. Ţara „nu se va întoarce absolut deloc la austeritate ca în urmă cu zece ani”, se arată optimist premierul, citeazăDaily Mail.
A patra economie a Asiei, Coreea de Sud, a anunțat, la sfârșitul lunii trecute, că a intrat în recesiune, înregistrând cel mai mare declin din 1998 încoace.
Produsul intern brut (PIB) al țării a scăzut cu 2,9% în al doilea trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, notează BBC.
Potrivit Băncii Coreei de Sud, în primele trei luni ale anului, PIB-ul țării a înregistrat o contracţie de 1,3%, iar exporturile, ce reprezintă 40% din economie, au scăzut într-un ritm nemaiîntâlnit din 1963.
Cu toate acestea, ministrul sud-coreean al finanţelor, Hong Nam-ki, speră că economia îşi va reveni în viitorul apropiat.