UPDATE: Premierul britanic Theresa May a anunțat că a primit mandat din partea Reginei pentru a forma un nou guvern. Pentru că în urma alegerilor anticipate a pierdut majoritatea, May va avea sprijinul Partidului Unionist Democrat.
Theresa May va merge vineri la Buckingham Palace, în jurul orei locale 12.30, pentru a cere Reginei Elisabeth a II-a permisiunea de a forma un nou guvern, deși conservatorii pe care îi conduce au pierdut majoritatea absolută, informează BBC.
May intenționează să rămână în funcția de prim-ministru al Marii Britanii, în condițiile în care Partidul Unionist Democrat a anunțat că îi va acorda sprijinul pentru a forma împreună o majoritate.
După numărătoarea voturilor din 649 de secții din 650, se pare că Partidul Conservator a pierdut majoritatea absolută, pentru că a reușit să obțină doar 318 mandate din cele minim 326 de care avea nevoie.
În schimb, Partidul Laburist a obținut cu 29 de mandate mai mult decât în legislatura precedentă.
În consecință, Jeremy Corbyn, liderul Laburiștilor, i-a cerut Theresei May să-și dea demisia și a transmis britanicilor că partidul său este gata să servească țara.