Un băiețel de 4 ani din Nottinghamshire, Marea Britanie, și-a salvat mama după ce aceasta a leșinat, iar el a sunat la numărul de urgență scris pe una dintre mașinuțele sale.
Essa, care are probleme de vorbire, a sunat la 999, numărul de urgență din Marea Britanie, și a spus operatorului: „Mama a căzut. Mama ajută”. Copilul văzuse numărul scris pe una dintre mașinuțele de poliție cu care se joacă.
Atunci când polițiștii au ajuns, copilul le-a strecurat cheile de la locuință prin spațiul prin care poștașul lasă plicurile. La scurt timp după, au ajuns și paramedicii.
Mama lui Essa, Charlotte Khan, a spus că nu ar putea fi mai mândră de atât de fiul ei. Iar Poliția l-a felicitat pe copil pentru curaj și spontaneitate.
„Chiar și când polițiștii băteau la uşă, el a verificat fereastra pentru a se asigura că sunt ei înainte de a da cheile”, a spus femeia, potrivit BBC.
Charlotte Khan, care face crize non-epileptice, și-a pierdut conştiința când soțul ei era plecat la muncă: „M-am lovit cu capul de acvariu.
Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că trei sau patru polițiști m-au trezit și mi-au spus ce s-a întâmplat”.
Femeia a povestit că Essa știe să-i folosească telefonul și a trecut de parolă folosind funcția de apel de urgență.
„Apelul a durat 17 minute. Copilul vorbea, dar erau doar anumite cuvinte pe care le putea spune și zicea mai ales ”mama a căzut””, a mai povestit Charlotte.
Poliția a văzut de unde a fost format apelul și a trimis rapid un echipaj.
„Și eu sunt uluită de ce a făcut. Pur și simplu nu-mi vine să cred. Nu m-am gândit niciodată că copilul meu de 4 ani va trebui să sune la 999. Nu știu cum aș fi fost acum dacă nu i-ar fi chemat”, a mai spus mama micuțului erou.
„N-am fi putut să facem nimic fără curajul și gândirea rapidă a lui Essa. Așadar, în numele tuturor celor de la poliția din Nottinghamshire, aș dori să-i mulțumesc enorm”, a declarat un reprezentant al Poliției.