Măsurile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea tranzita o localitate carantinată

Măsurile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a putea tranzita o localitate carantinată
Sursa Foto: Inquam Photos

Majoritatea comunelor din jurul Bucureștiului au intrat în carantină, ca urmare a creșterii alarmante a numărului de infectări cu COVID-19. Locuitoriise confruntă cu o adevărată dilemă, din această cauză, pentru că majoritateafac zi de zi naveta către locurile de muncă din capitală.

Autoritățile permit tranzitarealocalitățilorcarantinate, în baza uneiadeverințe de la angajator saulegitimaţieide serviciusau declarație pe propria răspundere, pentru a ajunge la destinație, fără însă a staționa în zona roșie. De asemenea, în adeverința de angajator trebuie stabilite căile de circulație pentru tranzit.

Ocupanții unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiași familii, au obligația de a purta mască de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura.

Atenție! Este interzisă intrarea și ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene și comunale.

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor.

Localitățile carantinate din Iflov

Măsura carantinării a fost deja instituiă în Ilfov pentru Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna și Bragadiru, Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni.

Fiecare dintre acestea are o rată a incidenței la mia de locuitori de peste 9. La nivel de județ, indicele este de 7,89.

De asemenea, indicele de infectare se apropie de nouă și în: Buftea – 8.75, Cornetu – 8.31, 1 Decembrie – 8.75, Domnești – 8.47, Snagov 8.28 și Voluntari – 8.43.

Ultima oră
19:20 - Klaus Iohannis: Comunitatea evreiască din România, un contributor important la binele comun. Reiterez angajamentul Statului nostru în ceea ce privește prevenirea și combaterea antisemitismului
19:10 - Adrian Chesnoiu: Inclusiv pe pestă porcină africană vom veni cu un set de măsuri care măcar în al 12-lea ceas să dea încredere industriei de creștere a porcului din România că încă mai putem produce (VIDEO)
18:47 - Adrian Chesnoiu: Povestea cu „Doi și-un sfert”, o aberație. N-am lucrat nici o secundă acolo, aveam 16 ani când s-a desființat. Am lucrat la DGIPI în cadrul MAI (VIDEO)
18:30 - Adrian Chesnoiu: Politica Agricolă Comună vine cu restricții și condiționalități care vor crea și mai multe decalaje. E datoria noastră să convingem Bruxelles-ul, la prima posibilitate de renegociere a PNRR, să le aibă în vedere (VIDEO)
18:13 - Adrian Chesnoiu, pe B1 TV: Agricultura nu există în PNRR / Poate acum a fost primul guvern de coaliție când Agricultura a fost pusă în primele 5 domenii ca importanță de PSD / N-o mă auziți vorbind de greaua moștenire (VIDEO)
17:58 - Suporterii pot asista la întreaga partidă dintre Universitatea Craiova și FCSB, chiar dacă se termină după ora 21: „Să păstreze obligatoriu biletul la meci până în momentul în care ajung acasă”
17:41 - Raed Arafat: În final, tulpina Omicron va ajunge peste tot. Nimeni nu va putea să o oprească. Singurul lucru care se face acum este întârzierea răspândirii (VIDEO)
17:30 - Simona Halep, decizie radicală după apariția variantei Omicron: „Nu vreau să risc nimic”
17:07 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. O activitate simplă despre care se crede că prelungește viața (VIDEO)
16:47 - MAE: Ambasada din Pretoria și Consulatul General de la Cape Town gestionează situația a 39 de români