O româncăstabilită în capitala Marii Britaniia vorbitdespre provocările de care a avut parte în cei cinci ani de când a plecat din țarăși s-a stabilit în Regatul Unit al MariiBritanii.
Într-o postare pe Facebook, Claudia Guțulescu spune căadaptarea la noua viațănu a fost deloc ușoară. Pe de altă parte, frumoasa brunetă susține că experiența trăităîn Marea Britanie a făcut-o de multe ori săsimtăcăs-a născut din nou.
”Astăzi s-au împlinit cinci ani de când am părăsit România. Cinci ani cât o viață, cu aventuri și emoții, cu doruri și adaptări, cu uneori momente când am avut senzația ca m-am născut din nou și nu mai știu nimic, sau în care a trebuit săiau unele lucruri de la capăt complet, cu victorii muncite și cu multe, enorm de multe telefoane cu cei dragi de departe, în care încercam sa comprim o zi în câteva minute.”, a mărturisitClaudia Guțulescu.
”Cred ca în primul rand cu dorul limbii române. Dintre toate, cu siguranță asta îmi lipsește mereu cel mai mult în viata de zi cu zi. Gluma, vorba românească, proverbele, chiar și înjurăturile. Cunosc câteva limbi destul de bine și pot săspun, după câțiva ani de preumblat pe ici, pe colo, călimba românească este cea mai frumoasa limbăde pe pământ! Cu toate influențele, cu toate împrumuturile și amestecurile de peste tot, este extrem de greu vreodată sa poți traduce cuiva șăgălniciile graiului românesc.
Apoi, ce mi-a priit cel mai tare? Faptul ca, într-o măsură mai mica sau mai mare, viața mea și direcția ei depind acum numai de mine. Realizările mele depind de munca și cunoștințele mele, cursurile și orice studii făcute în plus s-au transformat mereu în exact ceea ce trebuie sa fie: pași înainte spre ceea ce mi-am propus. Contează cât și cum muncești, contează cât dorești săînveți, iar faptul căvrei sa știi mai mult este recompensat pe bune, nu doar cu o colecție inutila de diplome ținuta în sertare, pe care o mai enumeri din când în când prietenilor la o bere.
Nu, nu contează cine ești în plan privat, dacă îți place sa bei sau săpescuiești, nu contează cine îți sunt părinții sau nașul de cununie. Astea sunt maxim lucruri pe care le discuți la o ieșire, de amorul conversației. Contează exclusiv cine ești și cum te prezinți la munca pe care o faci. Iar pentru mine și alții ca mine, care suntem învățați sa ne bazam pe noi înșine, aceasta este marea eliberare pe care cu toții ne-am dorit-o atunci când ne-am luat valiza și am întors spatele la tot ceea ce știam sau făcusem pânăatunci.”, a mai scris românca.
De asemenea, românca stabilită în Londra a vorbit și desprelucrurile care au impresionat-o în țara în care a ales săse stabileascăîmpreunăcu familia sa. Susține căa preluat toate ideile bune care i-au ieșit în cale și a încercat săle aplice în viața personală.
”Cred ca cel mai important a fost și rămâne faptul că, dupăce am plecat, viața mea a început săfie planificabilăpe termen lung. Existăîn aceastăsocietate pe care am ales-o eu (și sunt sigurăcăși în altele) niște rotițe mici pe care poți săte bazezi indiferent ce se întamplăși care știi cănu se vor deregla în timp ce tu încerci săîți atingi un scop pe trei sau cinci, ori poate zece ani. Știi cădacăfaci X și Y ajungi la Z și, chiar dacănu e ușor, lucrul ăla se întamplă. Pentru cătoate condițiile rămân neschimbate și anumite lucruri sunt garantate. Iar lipsa asta de stres de zi cu zi, lunăcu lună, îți adaugăani la viață.
Măîntreabăși măîntrebați mulți ce nu îmi place aici. Eu știu? Nici nu am avut vreme sămăgândesc la asta și oricum sunt în general omul care ia situația de fapt și încearcăsă lucreze cu ce are, în loc săîși imagineze cum ar fi dacătotul ar fi perfect. La fel, aleg sănu critic casa în care am pășit ca oaspete. Pot maxim săiau vreo idee bunăși săîncerc săfac și eu la fel în casa mea.
Da, subliniez de multe ori aspecte care aici îmi plac și pe care din tot sufletul mi-așdori săle vad împrumutate și transpuse în România. Și de fapt de asta le și spun. În sens constructiv și niciodatăcu răutate. Poate maxim cu amar. Încerc săarăt și săspun căse poate și altfel uneori, iar asta nu e un lucru rău”, susținefemeia.