Un număr de 11 cadavre decapitate ce prezentau urme de arsuri și gloanțe au fost găsite, joi, pe marginea unui drum din statul mexican Guerrero (sud), în apropierea locului unde 43 de studenţi au dispărut la sfârşitul lui septembrie, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
„În această dimineaţă (joi), (autorităţile) au găsit cadavrele a 11 persoane care, pe lângă faptul că au fost executate, au fost decapitate, iar unele dintre ele arse”, pe un drum în apropiere de Chilapa, la câteva ore după producerea unui incident armat în zonă, a anunțat o sursă din cadrul Guvernului mexican pentru agenția franceză.
Un mesaj lăsat lângă cadavre adresat grupării criminale Los Ardillos anunţa: „Iată resturile voastre”, a adăugat această sursă, sub acoperirea anonimatului.
Potrivit unui ofițer de poliție, trupurile neînsufleţite prezentau răni cauzate de gloanţe de mare calibru. Victimele păreau a avea aproximativ 20 de ani.
Acest nou masacru are loc în apropierea zonei unde 43 de studenţi au fost răpiţi şi probabil masacraţi de membri ai unei grupări criminale şi chiar în ziua în care preşedintele mexican Enrique Peña Nieto, afectat de şocul generat de aceste dispariţii, urma să facă o serie de anunţuri privind restabilirea securităţii în ţară.
Presupuşi asasini arestaţi în cadrul anchetei au afirmat că cei 43 de tineri au fost predaţi de către poliţişti locali cartelului Guerreros Unidos, care i-a împuşcat şi ars, apoi le-a împrăştiat resturile.