Cel puțin 21 de persoane au murit și peste 8.000 au fost evacuate în Mexic din cauza unei furtuni tropicale și a unui uragan.
Potrivit AFP, furtuna tropicală Manuel a venit dinspre Oceanul Pacific, în timp ce uraganul Ingrid , la Golful Mexic, era așteptat în statul Tamaulipas, luni dimineață.
Autoritățile locale au anunțat că ploile torenţiale, inundaţiile şi alunecările de teren provocate de furtuna Manuel, cea mai sângeroasă de până în prezent cu 21 de victime, au cauzat moartea a 14 persoane în statul Guerrero (sud) şi altor şapte persoane în statele Puebla şi Hidalgo (centru).
Duminică, ploile torențiale s-au abătut asupra celei mai mari părți a țării, din cauza efectelor combinate ale furtunii tropicale Manuel, pe coasta de la Pacific, şi uraganului Ingrid, la Golful Mexic, a anunţat Serviciul Meteorologic Naţional (SMN).
Pamela Garcia, meteorolog la SMN a precizat că Ingrid de afla duminică la 240 kilometri de Tampico, Tamaulipas, eplasându-se cu o viteză de 11 kilometri pe oră, cu rafale de vânt care atingeau 150 de kilometri pe oră, urmând să atingă uscatul în 12 ore.
În sudul şi vestul ţării, autorităţile statelor Guerrero, Michoacan şi Colima se aflau în alertă din cauza furtunii tropicale Manuel, care de apropia cu rafale de vânt atingând 130 de kilometri pe oră.
În statul Guerrero, unde au fost înregistraţi cel puţin 14 morţi şi peste 2.000 de sinistraţi, ploile torenţiale au provocat inundaţii extinse, iar aproximativ 21.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, a anunţat Serviciul local pentru Protecţie Civilă.
În acest stat, şase persoane au murit într-un accident rutier, provocat de intemperii, alte şase au murit în urma unor alunecări de teren şi prăbuşirii unor pereţi, iar două au fost luate de viituri.
La Acapulco, aproximativ 500 de persoane au fost evacute de la domiciliu. Aici, în unele cartiere, apa a atins un metru înălţime, luând maşini. Aeroportul internaţional a fost izolat, iar drumul spre acesta a fost blocat de o viitură.
Guvernatorul Javier Duarte a anunțat că în Veracruz peste 6.000 de persoane au fost evacuate din cauza ploilor provocate de uragan, iar în Puebla trei bărbați au murit într-o alunecare de teren.