”Micul Pompei”, descoperit în nord-estul Veneției: Este cel mai bine păstrat complex funerar roman

”Micul Pompei”, descoperit în nord-estul Veneției: Este cel mai bine păstrat complex funerar roman

Cel mai mare şi mai bine păstrat complex funerar roman, supranumit „Micul Pompei” a fost adus la suprafaţă în timpul unor săpături arheologice realizate la 70 de kilometri, în nord-estul Veneţiei, au anunţat vineri cercetătorii, citați de Ansamed.

Un monument impunător din secolul al III-lea e.n. a fost situat în afara zidurilor antice a ceea ce a fost odinioară colonia romană Iulia Concordia, situată în prezent în oraşul Concordia Sagittaria, din regiunea Veneto.

Acest sit arheologic a fost comparat cu „un mic Pompei inundabil”, deoarece acest complex funerar a fost inundat în secolul al V-lea e.n.

Această catastrofă naturală a însemnat, totodată, salvarea sitului, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul coloniei Pompei, îngropată în lavă după erupţia vulcanului Vezuviu, în anul 79 e.n.

În secolul al V-lea, inundaţiile au acoperit regiunea cu pietriş şi sedimente, astfel încât structurile antice au devenit inaccesibile şi invizibile vreme de 1.500 de ani.

Arheologii au descoperit, rămăşiţele unei necropole din secolul I î.e.n., precum și morminte funerare.