Mii de persoane suferă de „COVID îndelungat” în Marea Britanie, spune ministrul britanic al Sănătății. Cum se manifestă această formă de boală

Mii de persoane suferă de „COVID îndelungat” în Marea Britanie, spune ministrul britanic al Sănătății. Cum se manifestă această formă de boală
foto: Pixabay

Mii de persoane în Marea Britanie suferă de „COVID îndelungat”, o boală continuă ce apare dupăcontractarea noului coronavirus, a precizat Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătății, potrivit Reuters.

Ministrul britanic al Sănătății: Mii de persoane suferă de „COVID îndelungat”

„Am văzut deja impactul serios pe care un COVID îndelungat îl poate avea asupra calității vieții oamenilor, chiar și în cazul celor în formă și al celor tineri, simptome precum oboseală și probleme de respirație, durere musculară și probleme neurologice, mult după ce au avut virusul pentru prima dată”, a spus Matt Hancock, într-o conferință de presă.

„Și știm că acest COVID îndelungat afectează mii de oamenii, multe mii de oameni”, a adăugat demnitarul britanic, care susține că până la finalul lunii Anglia va avea o rețea de 40 de clinici însărcinate cu gestionarea problemelor legate de „COVID îndelungat”.

De la izbucnirea crizei sanitare și până în prezent, Marea Britanie a ajuns la un bilanț total de peste 1,39 milioane de cazuri confirmate de COVID-19 și circa 52.000 de decese legate de această boală infecțioasă, arată datele centralizate marți de Worldometer. Însuși premierul britanic Boris Johnson – care a dus o lupta grea cu noul coronavirus în primăvară – este în izolare, după ce a intrat în contact cu o persoană testată ulterior pozitiv.

Cum se manifestă așa-zisul „COVID îndelungat”

Pentru majoritatea persoanelor, COVID-19 se prezintă ca o boală scurtă și ușoară, însă pentru altele ea poate fi copleșitoare, cu simptome care se întind pe lungi întregi și care se pot arăta sub diverse forme, precum oboseala, durerea persistentă și problemele de respirație.

Afecțiunea cunoscută drept „COVID îndelungat”are un efect destabilizator asupra vieții oamenilor, iar poveștile despre persoane care resimt oboseala chiar și după o plimbare scurtă au devenit tot mai frecvente, scria BBC, într-un material în care detalia nuanțele acestei forme de boală.

Deși două persoane cu „COVID îndelungat” pot manifesta simptomatologii diferite,cel mai comun simptom pare să fie oboseala paralizantă. Alte simptome se referă la probleme de respirație, o tuse care persistă, durerea articulară, durerea musculară, probleme cu auzul și vederea, durerea de cap, pierderea mirosului și a gustului, dar și afecțiunile la inimă, plămâni, rinichi și intestine. De asemenea, au fost raportate și probleme mentale, de genul depresiei, anxietății și lipsei de lucididate.

În orice caz, așa-zisul „COVID îndelungat” poate afecta drastic calitatea vieții. Acest aspect a fost confirmat și de Jade Gray-Christie, unul dintre oamenii care suferă de această formă de boală și care susține că oboseala sa este la un nivel incomparabil cu ce a „experimentat înainte”.

„Nu avem niciun dubiu că acest COVID-19 îndelungat există”, spunea prof. David Strain, de la Universitatea din Exeter, care deja are sub observație pacienți cu o asemenea formă de boală la o clinică.

Chiar și persoanele cu forme ușoare de boală pot rămâne cu probleme severe și îndelungate de sănătate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`