Un incendiu puternic a izbucnit miercuri la două centre de date din Strasbourg, Franţa, şi controlate de compania franceză de cloud computing OVH. În urma incidentului, milioane de site-uri din întreaga lume au picat. Printre acestea, se numără și platforme populare la nivel internaţional, precum Imagify, WP Rocket sau Rust, conform SearchEngineJournal.
Incendiul a distrus centrul de date SBG2 şi parţial centrul de date SBG1, a explicat Octave Klaba, CEO-ul OVH, citat de DataCenterKnowledge.
„Toată lumea este bine. Incendiul a distrus SBG2, o parte din SBG 1 este distrus. Pompierii au protejat SBG3, nu am avut niciun impcat pe SBG4”, a scris el pe Twitter.
Încă nu este clar care a fost cauza incendiului. OVH are 27 de centre de date în Europa, America de Nord şi în regiunea Asia Pacific şi este unul dintre cei mai populari jucători în domeniu – dincolo de trioul AWS, Azure şi Google Cloud.
Pe piaţa locală, compania de informaţii financiare Confidas a anunţat că platforma nu este disponibilă momentan din cauza incendiului, iar echipa lucrează la remedierea problemei.
„Ne pare rău să vă anunţăm de faptul că platforma Confidas nu este disponibilă pentru moment întrucât un incendiu semnificativ a afectat compania franceză OVH, care găzduieşte serverele noastre. (…) Precizăm faptul că întreaga noastră echipă lucrează pentru remedierea acestei situaţii şi, având un dialog constant cu echipa OVH, sperăm să remediem situaţia în cel mai scurt timp. Cu toate acestea, este posibil ca următoarele 24 de ore platforma să fie în continuare indisponibilă”, au transmis reprezentanţii Confidas.