Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, în vizită la Washington, după scandalul IMENS din 2017

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, în vizită la Washington, după scandalul IMENS din 2017
Foto: Hepta

Ministrul de externe rus Serghei Lavrovefectuează o vizită la Washington, marți, a anunțat Kremlinul.

Deplasarea va fi prima după controversata întrevedere a lui Lavrov cu preşedintele american Donald Tump în 2017.

TRAGEDIE ÎN MUZICA POPULARĂ! ESTE VORBA DESPRE MAREA CÂNTĂREAȚĂ MARIA CÂRNECI! FANII AU AJUNS LA CIMITIR! IMAGINI GREU DE PRIVIT

Amintim că în acel an, în data pe 10 mai, diplomatul rus a fost primit în biroul oval de la Casa Albă, scrie Agerpres.

Trump a fost acuzat de comportament extrem de prietenos cu rușii, printre care Lavrov şi ambasadorul Serghei Kisliak.

PROFEȚIE APOCALIPTICĂ! MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ MARELE MĂCEL! „ÎN ACEASTĂ NOAPTE…”

Opozanţii preşedintelui american s-au declarat revoltaţi de această întâlnire, care a avut loc în timp ce Trump era suspectat de complot cu Rusia în campania electorală

Urmăriți B1TV.ro și pe
`