Mișcarea Hezbollah anunță că a atacat o patrulă israeliană la frontiera libaneză

Mișcarea Hezbollah anunță că a atacat o patrulă israeliană la frontiera libaneză
Foto: aaj.tv

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah și-a asumat marți responsabilitatea pentru un atac la frontieră în care doi soldați israelieni care efectuau o misiune de patrulare de rutină au fost răniți.

Soldații desfășurau o „activitate de rutină” când un dispozitiv exploziv a fost detonat în apropierea lor pe partea israeliană a frontierei cu Libanul.

Gruparea a declarat că „grupul martir al lui Hassan Ali Haidar a detonat o bombă împotriva unui echipaj de patrulare israelian în zona ocupată Shebaa făcând un număr de răniți în rândurile armatei de ocupație sioniste”, relatează AFP.

Expertul militar al Hezbollah Hassan Haidar a fost ucis când o dronă israeliană a lovit un dispozitiv de spionaj pe care îl dezmembra în orașul de coastă din sud Adloun la 5 septembrie.

 

Tags: