Armata și poliția din Columbia îl caută pe tatăl atacantului de la Liverpool Luis Diaz, iar autoritățile oferă aproape 46.000 de euro drept recompensă pentru informații care conduc la găsirea bărbatului, relatează BBC.
Membri ai poliției și peste 120 de soldați l-au căutat pe Luis Manuel Diaz în nordul Columbiei, duminică, în contextul informațiilor că bărbați înarmați i-ar fi răpit pe el și pe soția sa.
Mama jucătorului, Cilenis Marulanda, a fost găsită duminică la Barrancas.
Diaz nu a făcut parte din lotul lui Liverpool pentru meciul cu Nottingham Forest de duminică, câștigat de „cormorani” cu 3-0.
Armata a anunțat că a instalat blocaje rutiere și a dislocat două plutoane motorizate, drone, elicoptere și un avion cu radar.
Autoritățile nu au oferit detalii despre presupusa răpire, dar presa locală susține că mama și tatăl fotbalistului de la Liverpool au fost luați de indivizi înarmați pe motociclete la o benzinărie din Barrancas, localitatea în care trăiesc, în regiunea La Guajira din nordul Columbiei.
Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat că „toate forțele publice au fost desfășurate” pentru a-l găsi pe tatăl lui Diaz.
Directorul Poliției Naționale, William Rene Salamanca, a promis o recompensă de aproape 46.000 de euro pentru informații care să ajute la găsirea lui Manuel Diaz.
Procurorul general al țării, Francisco Barbosa, spune că l-a sunat pe fotbalist de două ori pentru a-i oferi informații despre anchetă.