Nagorno-Karabah nu va mai exista de la 1 ianuarie 2024! Ce se arată în decretul semnat de președintele Samvel Șahramanian

Nagorno-Karabah nu va mai exista de la 1 ianuarie 2024! Ce se arată în decretul semnat de președintele Samvel Șahramanian
Foto: Hepta/Sputnik / Aram Nersesyan.

Samvel Șahramanian, președintele Republicii separatiste Nagorno-Karabah, a semnat joi, 28 septembrie, un decret în ceea ce privește acțiunile care decurg după ce, în urmă cu șapte zile, armata Azerbaidjanului a înfrânt forțele armene, relatează Interfax.

„Se dizolvă toate instituțiile și organizațiile de stat aflate în subordinea departamentală până la 1 ianuarie 2024, iar Republica Nagorno-Karabah (Arțah) încetează să mai existe”, se arată în decretul care va intra în vigoare imediat după publicarea acestuia.

Nagorno-Karabah va înceta să mai existe de la începutul anului viitor

După ce decretul va intra în vigoare, populația din republica separatistă Nagorno-Karabah, chiar și cea din afara acesteia, vor avea ordin să se familiarizeze cu condițiile de reintegrare prezentate de Azerbaidjan. Ulterior, aceștia vor putea lua decizia de a rămâne sau nu în acea regiune.

Ministerul Apărării Azerbaidjanului a transmis pe 20 septembrie că s-a ajuns la un acord în ceea ce privește suspendarea ostilității din Nagorno-Kabarah.

Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a anunțat ulterior restabilirea suveranității sale.

După lungi negocieri între Azerbaidjan și reprezentanții din Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a promis că va asigura ieșirea din Karabah a armenilor care vor depune armele.

De la începutul atacurilor asupra regiunii separatiste, aproape un sfert din populația Nagorno-Karabah a fugit din Armenia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`