Familia fostului președinte Sud African Nelson Mandela a anunțat vineri că trei dintre nepoatele fostului șef de stat vor apărea într-un reality show care va fi difuzat începând cu anul viitor, potrivit Deadline Hollywood.
Dorothy Adjoa Amuah, Zaziwe Dlamini-Manaway și Swati Dlamini și-au petrecut copilăria în Statele Unite, însă s-au întors în Africa de Sud din motive personale, dar și pentru a administra afacerile familiei.
„Emisiunea este despre trei femei care de rup de moștenirea lui Mandela pentru a-și găsi propriul drum”, spune regizorul Graeme Swanepoel.
„Show-ul va fi despre viețile noastre de femei tinere, de culoare. Nu purtăm tricouri pe care să scrie `Sunt membru al familiei Mandela`”, a spus Swati Dlamini.
„Nu suntem varianta africană a familiei Kardashian!”, a spus o altă nepoată a liderului sud-african.
Nelson Mandela a fost primul președinte al Africii de Sud ales prin vot universal în 1994. A fost liderul partidului Congresul Național African și unul din principalii activiști împotriva apartheid-ului.
Condamnat pe viață în 1964, a fost eliberat după 27 de ani în închisoare.
Nelson Mandela susține în continuare procesul de reconciliere dintre diferitele comunități etnice sud-africane. Ca apreciere a activității sale, în 1993 I s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace.