Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR-PLUS la Primăria Capitalei, a făcut o primă declarație de presă de la momentul în care rezultatele exit poll-ului CURS-Avangardel-au dat câștigător detașat al cursei pentru postul de primar general al Bucureștiului.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Astăzi este ziua de naștere a noului București. Am încredere că după număratoarea voturilor voi fi primarul Capitalei și vă garantez că de la momentul învestirii vom începe construcția noului București. Am încredere, de asemenea, că majoritatea colegilor noștri din Alianța Dreptei vor câștiga primăriile de sector și sunt convins că în Consiliul General și în consiliile locale ale sectoarelor o să existe o majoritate a PNL și USR-PLUS. Vreau să le mulțumesc bucureștenilor care au ieșit și ne-au votat azi, vreau să le mulțumesc pentru că au avut spirit civic, vreau să le mulțumesc pentru că s-au implicat pentru viitorul lor și vreau mai ales să le mulțumesc că ne-au dat încredere în ciuda campaniei murdare care s-a desfășurat împotriva noastră. Vreau să mulțumesc partenerilor din USR și PLUS. De asemenea, partenerilor din PNL. PNL și USR-PLUS au ascultat voința bucureștenilor, care le-au spus, scăpați-ne de PSD, au făcut parteneriatul pentru București și au venit cu candidați unic la Primăria Generală și la primăriile de sector. Vreau să mulțumesc președintelui PNL, Ludovic Orban, co-președinților USR-PLUS, Dan Barna și Dacian Cioloș, ca și președinților organizațiilor locale, Violeta Alexandru, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu”, a declarat Nicușor Dan.