Compania de articole sportive Nike Inc. a anunțat că va retrage de pe piață celebrele tricouri care au imprimat textul ”Boston Massacre”, cu litere însângerate, care nu vor mai fi produse după o istorie de 35 de ani.
Unul din cei mai mari producători din lume de îmbrăcăminte sport – compania Nike – a suspendat fabricarea de tricouri din seria ‘Boston Massacre’, întrucât inscripţia a căpătat o dublă semnificaţie după sângeroasele atentate de acum o săptămână, scrie ABC News.
”Am trecut la retragerea tricourilor cât mai repede și suntem convinși că nu se mai găsesc deja astfel de tricouri pe piață”, a precizat un purtător de cuvânt al Nike.
Acesta a explicat pentru ABC că lansarea celebrelor tricouri a avut loc cu mulţi ani în urmă cu ocazia victoriei repurtate de clubul de baseball „New York Yankees” asupra clubului din Boston, ”Red Sox”, în anul 1978.
Atunci, jucătorii din New York i-au bătut de patru ori la rând pe adversarii lor din Boston, iar apoi au devenit campioni mondiali la baseball.
Nike nu doar că a suspendat producţia de noi tricouri cu faimoasa inscripţie, ci a retras din vânzare toate articole aflate pe rafturile magazinelor.