Noi detalii despre una dintre cele mai ample operațiuni antimafia din istoria Italiei: Politicieni și polițiști printre cele peste 300 de persoane arestate

Noi detalii despre una dintre cele mai ample operațiuni antimafia din istoria Italiei:  Politicieni și polițiști printre cele peste 300 de persoane arestate
Foto: pixabay.com

Poliția militară italiană a arestat peste 300 de persoane, inclusiv politicieni și oficiali, sub suspiciunea de apartenență la „Ndrangheta, în cadrul unei acțiuni considerată cea de-a doua cea mai mare operațiune mafiotă din istoria țării.
Aproximativ 2.500 de ofițeri au participat joi la raidurile desfășurate în orașul calabrian Vibo Valentia.

Suspecții au fost reținuți pe baza unor suspiciuni variate de la extorcare, crimă, spălare de bani și apartenență la o organizație mafiotă.

Ancheta a început în 2016 și a vizat cel puțin 11 regiuni italiene, inclusiv Lombardia, Sicilia, Veneto, Toscana și Campania. Suspecții au fost urmăriți și arestați în Germania, Elveția și Bulgaria.

Printre cei arestați s-a numărat și Giancarlo Pittelli, un cunoscut avocat din Catanzaro și un fost membru al partidului Forza Italia al lui Silvio Berlusconi. Pittelli, care a fost, de asemenea, membru al comisiei de justiție și coordonator regional al partidului lui Berlusconi, este acuzat de asociere la o grupare mafiotă.

Oficiali regionali, primari, membri ai partidelor politice și ofițeri de poliție au fost, de asemenea, printre cei arestați.

„Lucrez la această anchetă de când am devenit procuror șef la Catanzaro”, a declarat Nicola Gratteri, un procuror anti-mafie care a condus ancheta. „Aceasta este cea mai mare operațiune de la procesul Maxi din Palermo”, a adăugat el, referindu-se la procedurile care vizează mafia siciliană din Palermo între 1986 și 1992.

Procesul Maxi din Palermo a avut 475 de inculpați, membri ai grupării mfiote, 19 pedepse pe viață și pedepse cu închisoarea care totalizează 2665 de ani de închisoare.

Operațiunea de joi a dezvăluit câteva dintre secretele „Ndrangheta”. Într-un pizzino, o mică bucată de hârtie folosită de mafie pentru comunicări la nivel înalt, poliția a aflat de fraza pe care potențialii mafioți trebuie să o repete înainte de a deveni șefii Ndrangheta pe deplin.

Propoziția conține un citat de la trei cavaleri din secolul al XVII-lea care, potrivit legendei, au fondat Cosa Nostra în Sicilia, Camorra în Campania și Ndrangheta din Calabria.

Nicola Morra, președintele unei comisii parlamentare anti-mafie, a declarat: „În această seară, statul și-a demonstrat din nou capacitatea de a reacționa prin dislocarea de personal și echipament pentru un atac frontal complet. De astăzi în Calabria, aerul pe care îl respiri este mai bun. Este aer cu gustul libertății. Astăzi este o zi frumoasă pentru legalitate. ”