Noi sancțiuni asupra aviației ruse adoptate de Marea Britanie

Noi sancțiuni asupra aviației ruse adoptate de Marea Britanie
Noi sancțiuni asupra aviației ruse adoptate de Marea Britanie. Foto simbol: Pixabay

Marea Britanie a anunțat noi sancțiuni în ceea ce privește aviația rusă. Țara va întări interdicția asupra aeronavelor rusești, iar zborul și aterizarea acestora pe teritoriul britanic reprezintă infracțiuni penale.

Ministrul de externe Liz Truss a declarat că înăsprirea sancțiunilor asupra aviației ruse poate „ provoca mai multă durere economică Rusiei și celor apropiați de Kremlin”, potrivit Reuters.

Marea Britanie adoptă noi sancțiuni asupra aviației ruse

Interdicția vizează aeronavele deținute, operate sau închiriate de oricine are legătură cu Rusia sau cu persoane și entități desemnate și va include puterea de a reține avioanele.

„Interzicerea avioanelor sub pavilion rusesc din Marea Britanie și transformarea în infracțiune a pilotajului lor va provoca mai multă durere economică Rusiei și celor apropiați de Kremlin”, a declarat ministrul de externe Liz Truss.

Aerovalele rușilor vor fi scoase din registrul britanic

Biroul de Externe a mai susținut că se va emite o nouă legislație pentru implementarea acestor măsuri, iar aerovanele rusești vor fi scoase din registrul britanic.

Mai mult decât atât, măsurile ar putea preveni exporturile legate de domeniile aviației și spațiale, inclusiv asigurarea și reasigurarea, iar asigurătorii și reasiguratorii din Marea Britanie nu vor putea plăti daune pentru polițele existente în aceste sectoare.