Norica Nicolai, către olandezul Frans Timmermans: Să rugați anumite state membre să nu mai prevadă în legislație posibilitatea de a da mită pentru a obține contracte la București

Norica Nicolai, către olandezul Frans Timmermans: Să rugați anumite state membre să nu mai prevadă în legislație posibilitatea de a da mită pentru a obține contracte la București

Europarlamentarul Norica Nicolai a lansat un atac foarte dur la adresa prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans în interveția sa din plenul Parlamentului European, la dezbaterile privind situația statului de drept din România.

Nicolai i-a sugerat oficialului european să propună ca statele membre să nu mai prevadă în legislație posibilitatea de a da mită pentru a obține contracte în străinătate.

”Ca popor proeuropean, suntem foarte constructivi. Poate nu am făcut foarte mult pentru a combate corupția la nivel înalt și v-aș propune, domnule Timmermans, să rugați anumite state membre să nu mai prevadă în legislație posibilitatea de a da mită pentru a obține contracte la București. Dublul standard devine astfel o realitate a acestei dezbateri de la Strasbourg. Asta nu aduce nici mai multă coeziune, nu aduce nici mai multă Europă, ci este dovada unei lipse de analize, obiectivitate și standard. Aș dori să întreb Comisia de ce în ultimul an nu a existat o analiză a corupției la nivelul tuturor statelor membre sau vă plac doar acestea trei?”, a declarat Norica Nicolai în Parlamentul European.