O ambarcațiune cu pânze ce transporta imigranți s-a scufundat în Marea Egee: Cel puțin 17 persoane sunt date dispărute

O ambarcațiune cu pânze ce transporta imigranți s-a scufundat în Marea Egee: Cel puțin 17 persoane sunt date dispărute
Foto: bundesregierung.de

O ambarcațiune cu pânze ce transporta imigranți s-a scufundat în Marea Egee, între Turcia și Grecia, iar cel puțin 17 persoane sunt date dispărute, potrivit anunțului de marți al autorităților elene, informează agenția Reuters. Cetățenia imigranților este deocamdată necunoscută.

Forțele elene și turce au salvat 16 dintre cei 33-37 de imigrați despre care se crede că se aflau la bordul ambarcațiunii naufragiate între insulele grecești Farmakonisi și Agathonisi, potrivit ministerului pentru probleme maritime grec.

”Operațiunea este în curs de desfășurare. Suntem încă în căutarea a 17-21 de persoane”, a declarat o purtătoare de cuvânt a ministerului.

Peste 135.000 de refugiați și imigranți, majoritatea sirieni, au sosit în Europa pe mare în prima jumătate a acestui an, mulți dintre ei din cauza războiului, a represiunii și a sărăciei din Africa și Orientul Mijlociu.

Grecia este cel mai mare punct de sosire, deși se confruntă cu una dintre cele mai grave crize economice din timpurile moderne.