O echipă a Comisiei Europene verifică lucrările de pe Canalul Bîstroe. Adina Vălean: „Vom avea un rezultat în maxim zece zile”

O echipă a Comisiei Europene verifică lucrările de pe Canalul Bîstroe. Adina Vălean: Vom avea un rezultat în maxim zece zile
sursă foto: captură YT

Experții Comisiei Europene vor verifica săptămâna viitoare lucrările de pe Canalul Bîstroe, a spus duminică Adina Vălean, comisar european pentru Transport, la Antena 3.

”Miercuri, o echipă a Directoratului Transporturi al Comisiei Europene face un tur al porturilor ucrainene, va evalua inclusiv lucrările de pe Bîstroe. Vom avea un rezultat în maxim zece zile”, a spus Vălean.

Ministrul ucrainean al protecţiei mediului a propus organizarea unei întâlniri bilaterale la nivel de miniştri ai mediului pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bîstroe ale Dunării.

În acest sens, ministrul Mediului, Tánczos Barna, a transmis disponibilitatea pentru organizarea unei întâlniri, la începutul săptămânii viitoare, cu partea ucraineană, pe tema lucrărilor de dragaj pe braţele Chilia şi Bîstroe ale Dunării.

Ministerul Mediului din România a informat telefonic, urmând să transmită şi în scris, disponibilitatea pentru organizarea acestei întâlniri la începutul săptămânii viitoare, potrivit MAE.

Canalul Bîstroe, în atenția Comisiei Europene

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a declarat că un comitet independent de experți ar trebui să facă măsurătorile necesare pentru a înțelege ce se întâmplă în Canalul Bîstroe.

”Comisia Dunării care are în spate Comisia Europeană, poate să vină cu un comitet de experţi care să propună, la solicitarea României, să propună Ucrainei, astfel încât un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bîstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar.

Deci, singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo.

Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii, pentru că nu are niciun rost, scopul lor este să îşi scoată produsele pe un coridor către Marea Neagră”, a declarat Vălean, citată de News.ro.

”Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi pentru evaluarea lucrărilor care se fac în suplimentarea referitoare la Canalul Bîstroe”, a adăugat Adina Vălean.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`