O fetiță de 4 ani din Arizona, Statele Unite, a avut parte de un final total neașteptat după o vizită obișnuită la stomatolog. Savannah White a fost dusă la dentist de mama sa pentru că avea câteva carii. Femeia a fost alături de micuță până în momentul în care aceasta a fost anesteziată, după care a ieșit din cabinet.
Însă ambele au avut parte de o surpriză enormă atunci când au ajuns acasă, iar fetița s-a trezit. Dentistul îi îmbrăcase toți dinții în metal pentru a preveni deteriorarea ulterioară a dinţilor, relatează Daily Mail.
Aspectul fetiței era aproape grotesc, lucru pe care l-a observat chiar și ea. Mama ei spune că în fiecare spunea că nu îi plac dinții ei, motiv pentru care a fost dusă la un alt dentist, care i-a acoperit dinții cu fațete, de data aceasta albe.