O româncă a găsit un portofel pierdut, pe o stradă din Italia. Înăuntru, se afla o sumă de bani deloc neglijabilă, echivalentul salariului ei pentru aproximativ patru luni. Cu toate acestea, femeia nu a stat pe gânduri în privința a ceea ce avea să facă mai departe, relatează Adevărul.ro.
Portofelul a fost găsit în Piazza Garibaldi din Alessandria și conținea documente, câteva carduri de credit, dar și mai bine de 2.300 de euro. Românca care a găsit portofelul a mers cu acesta la prima secția de poliție și l-a predat carabinerilor, potrivit Știri Diaspora.
După ce au efectuat investigațiile necesare, oamenii legii au luat legătura cu posesorul bunurilor, care aparținea unui tânăr antreprenor. Bărbatul a cerut apoi să o întâlnească pe femeie, pentru a-i mulțumi personal.
„Când mi-au spus că o doamnă româncă a adus portofelul m-am bucurat foarte tare. De mult timp susțin drepturile omului și lupt împotriva rasismului. Poate că aceasta a fost răsplata mea. Așa numesc unii karma, nu?”, a mărturisit bărbatul pe rețelele de socializare.
După cum subliniază o notă a comandamentului provincial al Arma, românca „a dat dovadă de un simț civic apreciabil și deloc de neglijat”, notează Corriere Torino.