O șuviță din părul lui Napoleon și alte obiecte de valoare ”inestimabilă” au fost furate dintr-un muzeu din Australia

O șuviță din părul lui Napoleon și alte obiecte de valoare ”inestimabilă” au fost furate dintr-un muzeu din Australia
Foto: bbc.com

O șuviță din părul lui Napoleon Bonaparte și alte obiecte de o valoare „inestimabilă” care au aparţinut împăratului francez au fost furate dintr-un muzeu din Australia, a anunțat poliția locală, citată de AFP.

Poliţia este de părere că furtul ar putea fi rezultatul unei „comenzi” venite din partea unui colecţionar privat.

„Printre obiectele furate se numără un inel şi un pandantiv cu şuviţe din părul lui Napoleon, o panglică pe care monarhul a scris în 1815 şi o cutie cu tutun de prizat”, se precizează într-un comunicat al poliţiei.

Hoţii au pătruns în muzeu joi seară, prin toaleta clădirii – un edificiu istoric cunoscut sub denumirea de Briars Park, situat pe peninsula Mornington, din statul Victoria.

Colecţia – formată din aproximativ 500 de obiecte – a fost strânsă de urmaşii lui Alexander Balcombe, care l-a întâlnit în copilărie pe Napoleon, în timpul exilului acestuia pe Insula Sf. Elena, unde împăratul francez a trăit până la moartea sa, pe 5 mai 1821.

Alexander Balcombe „a stat pe genunchii lui Napoleon în copilărie. Familia acestuia se împrietenise cu împăratul, după ce a fost exilat pe Insula Sf. Elena”, a spus custodele muzeului, Steve York.

În total, au fost furate zece obiecte din colecţie, printre care şi o călimară din argint, încrustată cu trei napoleoni de aur, care ar fi fost găsiţi în buzunarul împăratului la momentul morţii acestuia, precum şi miniaturi cu Napoleon şi cu prima lui soţie, Joséphine.

Aceste obiecte „sunt inestimabile, deoarece sunt de neînlocuit. Suntem bulversaţi”, a declarat Steve York.

Restul obiectelor colecţiei au fost mutate, din motive de securitate.