Externe
Miercuri dimineaţă apar şi primele rezultate oficiale în statele cheie din alegerile prezidenţiale americane. Astfel, republicanul Donald Trump produce surpriza şi câştigă alegerile în statele Florida şi Ohio, două dintre cele mai importante state în bătălia electorilor.
În acest moment, Trump conduce cu aproape 40 de delegaţi lupta cu Hillary Clinton, întreaga medie americană notând deja la unison că acesta e favoritul cert al momentului la câştigarea cursei electorale.
De altfel The New York Times anunţă deja că, potrivit estimărilor, Donald Trump este noul preşedinte al Sua în proporţie de peste 90%. (Detalii AICI)