Serghei Riabkov, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, l-a acuzat pe președintele american Joe Biden că a încercat să escaladeze situația când a invocat, recent, riscul izbucnirii unui al Treila Război Mondial. Riabkov a mai spus că SUA încearcă să-și impună agenda asupra comunității internaționale.
„Vă atrag atenţia că nu facem niciun pas, verbal sau în orice alt fel, care ar putea fi privit ca o escaladare. Între timp, înaltul oficial american vorbeşte deschis despre pericolul unui al Treilea Război Mondial. E o încercare de a călca pe nervi, de a impune agenda lor întregii comunităţi internaţionale. Pentru noi, obiectivele distructive ale acestei atitudini sunt evidente”, a declarat Serghei Riabkov, pentru televiziunea de stat Channel One, citat de agenţia de presă rusă TASS.
Oficialul rus a acuzat apoi Washingtonul că nu e deschis spre rezolvarea crizei pe cale diplomatică. Mai mult, el a dat de înțeles că s-a ajuns la războiul din Ucraina, pe care Moscova încă îl numește „operațiune militară specială”, din cauza americanilor: „În loc să discutăm despre securitatea europeană, cum să întărim arhitectura care s-a dezvoltat în Europa în ultimele decenii, am fost literalmente forţaţi să discutăm alte probleme. Vedem acum unde a dus asta. E o greşeală de calcul din partea SUA a aliaţilor şi sateliţilor săi”.
Riabkov a acuzat apoi guvernul ucrainean și pe „curatorii săi din Occident, conduși de SUA” de „politici absolut iresponsabile şi penale”.
Politicianul rus a mai spus că țara sa e pregătită să discute despre viitorul privind controlul armelor, dar întrebarea e dacă și SUA sunt pregătite.
„Aş dori să profit de moment pentru a-i avertiza să nu ia măsuri imprudente”, a mai spus ministrul adjunct de Externe al Rusiei.
Acesta a mai precizat că propunerile de garanții de securitate cerute de Rusia înainte de invazie nu mai sunt acum valabile.
Vineri, președintele SUA, Joe Biden, a declarat că americanii se vor asigura că Ucraina are armanentul necesar pentru a se apăra. Pe de altă parte, ei nu vor să se lupte cu Rusia în Ucraina pentru că asta ar fi al Treilea Război Mondial.
„Vom fi siguri că Ucraina are armament să se apere, vom trimite medicamente, mâncare, vom primi cu drag refugiații ucraineni. (…) Nu vrem să ne luptă cu Rusia în Ucraina, ar fi al Treilea Război Mondial, dar acțiunea lui Putin în Ucraina nu va fi o victorie. Apărarea democrației în Ucraina, respingerea agresiunii Rusiei sunt nenegociabile”, declarase Joe Biden.
Tot atunci, președintele american a ținut să avertizeze Rusia că „va plăti un preț ridicat dacă va folosi arme chimice în Ucraina”.