Consiliul de Securitate al ONU a adoptat, marţi rezoluţia înaintată de Statele Unite care prevede impunerea de noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, la o săptămână după ce regimul de la Phenian a efectuat cel de al şaselea test nuclear, potrivit CNN.
Cincisprezece membri ai consiliului de securitate al ONU au votat pentrui aplicarea sancțiunilor. SUA au eliminat câteva măsuri dure pe care le anunţaseră săptămâna trecută, inclusiv cea privind embargoul complet pentru petrol.
Prin votul oferit de consili, Phenianul va pierde obiecte majore: reducerea importurilor nord-coreene de petrol, interzicerea exporturilor de textile, precum şi oprirea colaborării altor state cu regimul de la Phenian. Materialele textile au fost al doilea cel mai mare produs de export al nord-coreenilor în 2016, iar aproximativ 80% din exporturile de textile ajungeau în China. Rezoluţia menţine embargoul asupra gazelor naturale, însă, cu toate că Washingtonul îşi dorea un embargou total şi asupra petrolului, vânzările de petrol vor fi limitate la 500.000 de barili până la sfârşitul acestui an.
Acest set de sancţiuni vine după ce regimul de la Phenian a anunţat că a testat cu succes o bombă cu hidrogen şi după ce a ameninţat în mai multe rânduri Statele Unite.
Cu o zi în urmă, Coreea de Nord a avertizat că va provoca ”cea mai mare durere şi suferinţă” Statelor Unite, dacă Washingtonul va persista în încercarea de a impune sancţiuni mai severe asupra Phenianului după cel de al şaselea test nuclear nord-coreean.