ONU insistă asupra unui ”răspuns global” al comunității internaționale în fața crizei refugiaților

ONU insistă asupra unui ”răspuns global” al comunității internaționale în fața crizei refugiaților
Foto: stirileprotv.ro

Peter Sutherland, reprezentant special pentru migrație și dezvoltare al secretarului general al ONU, a insistat marți la Geneva asupra necesității unui ”răspuns global” al comunității internaționale în fața crizei refugiaților, transmite AFP, citată de Agerpres.

Totodată, Sutherland s-a pronunțat în favoarea unui ”sistem unic”pentru a defini cu ”umanitate” cine poate fi considerat un refugiat și a criticat faptul că acest lucru se realizează în prezent la nivel național, cu criterii diferite de la o țară la alta.

„Trebuie să existe un răspuns european comun, care să fie un element al unui răspuns global”, a declarat acesta.

Sutherland a cerut ca „statele să se angajeze să primească refugiați și să-și asume angajamente financiare”, o conferință internațională putând fi o formulă pentru a obține acest lucru, dar nu singura.

El a mai indicat că fondul de ajutor pentru populația siriană al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), stabilit la 1,4 miliarde de dolari (1,25 miliarde de euro) pentru acest an, nu este acoperit de comunitatea internațională decât în proporție de 41%.

„PAM (Programul Alimentar Mondial) a fost nevoit să-și reducă ajutorul pentru 1,4 milioane de persoane, școlile susținute de UNICEF nu pot să primească mai mulți copii, Organizația Mondială a Sănătății este depășită de lipsa de finanțare”, a adăugat Sutherland.

Peter Sutherland și-a exprimat regretul că unele țări refuză să primească refugiați, printre care „țări arabe vecine”, și a spus că numai cinci țări europene asigură 72% din primirile de refugiați care au ajuns în Europa, având drept „consecință o presiune politică ce va fi tot mai dificilă” pentru aceste state.

Ultima oră
23:56 - O sportivă din echipa olimpică a Belarusului a refuzat să se urce în avion și a rămas pe aeroportul din Tokyo, unde fusese dusă împotriva voinței sale
23:22 - Bătaie între un grup de turiști și salvamari, în Eforie Nord. Trei persoane au ajuns la spital în urma conflictului, iar patru turiști au fost duși la audieri (VIDEO)
23:08 - Cinci adolescenți s-au înecat în râul Siret. Victimele aveau între 14 și 18 ani (VIDEO)
22:45 - Virgil Guran: Dacă rectificarea bugetară nu va fi făcută pentru toată lumea, e foarte grav / Funcțiile politice trebuie să treacă prin forul de conducere din partid (VIDEO)
22:14 - Igor Grosu, după discuția cu Ludovic Orban: „Am fost asigurat că România este gata să intensifice semnificativ susținerea Republicii Moldova cu proiecte importante”
21:56 - Un adolescent de 15 ani s-a înecat în râul Suceava, pe raza localității Milișăuți
21:35 - Trei cutremure duminică în Vaslui. Unul dintre seisme, produs în jurul orei 21, a avut o magnitudine de 4,1
21:19 - După Israel și Marea Britanie, și SUA acuză Iranul pentru atacul soldat cu moartea unui român și a unui britanic. Antony Blinken: Nu există nicio justificare pentru acest atac
20:56 - Sute de persoane au protestat la Berlin împotriva restricțiilor. Poliția germană spune că a fost „agresată și atacată”, ceea ce „a condus la utilizarea lacrimogenelor, a bastoanelor și a violenței fizice” (VIDEO)
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)