Operaţiunile de salvare pe vasul de croazieră Costa Concordia au fost suspendate

Operaţiunile de salvare pe vasul de croazieră Costa Concordia au fost suspendate

Operaţiunile de căutare ale supraviețuitorilor de pe vasul italian de croazieră Costa Concordia au fost suspendate vineri, a anunțat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Luca Cari.

Potrivit Associated Press, decizia a fost luată după ce nava s-a mișcat.

Echipele de intervenție se vor reuni pentru a evalua situația și a lua o decizie în privința următoarei etape din operațiunile de salvare, a mai adăugat Cari.

Prognoza meteo indică o înrăutăţire a vremii pe parcursul zilei de vineri, încât marea din zona în care a naufragiat vasul este ușor agitată.