Un pasager aflat la bordul unui avion al companiei S7 Airlines a amenințat că va detona un dispozitiv exploziv după ce avionul a aterizat pe aeroportul Domodedovo din Moscova.
„După ce avionul a aterizat, o femeie s-a ridicat în culoarul dintre scaune cu o geantă, amenințând că o să arunce totul în aer. Echipajul a raportat serviciilor aflate la sol această situație”, au spus surse oficiale pentru TASS.
Din fericire, incidentul s-a dovedit a fi o alarmă falsă, în condițiile în care în geanta femeii nu s-a dovedit a fi niciun dispozitiv exploziv.
Avionul a fost remorcat iar toți cei 200 de pasageri sunt în afara oricărui pericol.
Polițiștii au reținut-o pe femeia care amenința că va detona dispozitivul exploziv. În realitatea, aceasta nu transporta nicio încărcătură periculoasă.
„Femeia a fost arestată acum. Nu au fost găsite dispozitive exploziv”, a spus sursa oficială.