Panică la Moscova: Locuitorii, cuprinși de teamă după ce un nor verde a acoperit orașul (VIDEO)

Panică la Moscova: Locuitorii, cuprinși de teamă după ce un nor verde a acoperit orașul (VIDEO)

Locuitorii din Moscova e au fost cuprinşi de teamă în momentul în care au văzut un nor verde pe cer. Şi asta pentru că evenimentul a avut loc în chiar ziua în care se împlineau 26 de ani de la dezastrul de la Cernobâl. Deşi autorităţile au încercat să liniştească populaţia, spunând că este un fenomen provocat de polen, oamenii se tem că praful verde ar putea fi provocat de un accident industrial de proporţii.

Apariţia unui nor verde deasupra Moscovei i-a făcut pe locuitori să intre în panică. Asta pentru că, oamenii s-au temut că ar fi avut loc un accident industrial de proporţiile celui de la Cernobâl de acum 26 de ani. Chiar dacă autorităţile ruse au dat asigurări că este vorba despre un fenomen provocat de polen, meteorologii au pus paie pe foc. Ei au spus, în glumă, că ruşii sunt martori la o invazie extraterestră.  

„Creşterea rapidă a temperaturii în regiunea Moscovei a declanşat înflorirea mai multor tipuri de pomi. De aceea, se poate observa această invazie de polen”, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă

Acest nor verde, care a condus la depuneri pe străzi şi pe maşini şi care a provocat anumitor persoane iritaţii la nivelul ochilor, nasului şi gâtului, a fost comentat şi pe Internet.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a dat asigurări că nu există riscuri grave pentru sănătate.

„Pericolul generat de acest polen îi priveşte pe alergici şi pe astmatici. Pentru ceilalţi nu există decât o neplăcere de sezon”, se mai arată în comunicat.
 
Rusia s-a confruntat în ultimii ani cu numeroase accidente la instalaţii militare sau industriale.

Nor verde în Moscova

Embed:

Tags: