Papa Francisc a primit cadou un bolid de lux (FOTO)

Papa Francisc a primit cadou un bolid de lux (FOTO)

Papa Francisc a primit miercuri un dar mai puțin obișnuit, Lamborghini Huracán, însă Vaticanul a precizat că bolidul nu va servi ca papamobil, informează DPA, citată de Agerpres.

Mașina, care poate atinge până la peste 300 de kilometri pe oră și are un preț de pornire în Italia de 185.000 de euro, va fi scoasă la licitație în scopuri caritabile, a precizat un oficial al Vaticanului.

Încasările vor merge către o organizație catolică care dorește să întoarcă creștinii exilați în Irak, către o alta care ajută victimele traficului de persoane în Italia și către două organizații caritabile italiene care operează în Africa.

Francisc a primit un model de Huracán personalizat, neobișnuitul cadou fiindu-i prezentat papei la Vatican de către conducerea de la Lamborghini, parte a grupului german Volkswagen.

Tags: