Parchetului European a fost inaugurat oficial. Angajamentul solemn rostit de Laura Codruța Kovesi

Parchetului European a fost inaugurat oficial. Angajamentul solemn rostit de Laura Codruța Kovesi
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Parchetului European (EPPO) a fost inaugurat oficial luni, într-o ședință solemnă, în cursul căreia şefa acestei instituţii, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorii europeni ai Parchetului European şi-au luat angajamentul solemn de a respecta obligaţiile care decurg din funcţia lor.

Cu această ocazie, au pronunţat alocuţiuni Koen Lenaerts, preşedintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, şi Laura Codruţa Kovesi.

Angajamentul solemn a fost luat de Laura Codruţa Kovesi (România), Frederic Baab (Franţa), Cătălin-Laurenţiu Borcoman (România), Jaka Brezigar (Slovenia), Danilo Ceccarelli (Italia), Gatis Doniks (Letonia), Yvonne Farrugia (Malta), Teodora Georgieva (Bulgaria), Danielle Goudriaan (Ţările de Jos), Jose Eduardo Guerra (Portugalia), Petr Klement (Cehia), Tomas Krusna (Lituania), Tamara Laptos (Croaţia), Katerina Loizou (Cipru), Ingrid Maschl-Clausen (Austria), Juraj Novocky (Slovacia), Andres Ritter (Germania), Maria Concepcion Sabadell Carnicero (Spania), Gabriel Seixas (Luxemburg), Kristel Siitam-Nyiri (Estonia), Harri Tiesmaa (Finlanda), Yves Van Den Berge (Belgia) şi Dimitrios Zimianitis. (Grecia).

„Mă angajez solemn să îmi exercit funcţia în deplină independenţă, în interesul Uniunii în ansamblul său; să nu solicit şi să nu accept instrucţiuni de la nicio persoană sau entitate exterioară Parchetului European. Mă angajez de asemenea să respect obligaţia de confidenţialitate, în ceea ce priveşte orice informaţie deţinută de Parchetul European” – astfel a sunat angajamentul solemn rostit de Laura Codruţa Kovesi şi de procurorii europeni EPPO.

Printr-un acord comun din 16 octombrie 2019, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au numit-o pe Laura Codruţa Kovesi drept prima şefă a Parchetului European. Totodată, Consiliul Uniunii Europene, prin decizia din 27 iulie 2020, i-a numit pe primii procurori europeni ai Parchetului European.

Parchetul European este un organ independent al Uniunii însărcinat cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (de exemplu, fraudă, corupţie sau fraudă transfrontalieră în materie de TVA care depăşeşte 10 milioane de euro). În acest scop, Parchetul European desfăşoară investigaţii, efectuează acte de urmărire penală şi exercită acţiunea publică în faţa instanţelor competente din statele membre.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`