Problema transnistreană nu va putea fi rezolvată atât timp cât Rusia figurează ca mediator, nu ca parte a conflictului, a declarat președintele Comisiei pentru securitate națională a Parlamentului Republicii Moldova, Veaceslav Untilă, într-un interviu pentru Radio Chișinău.
”Formatul 5+2 (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina și OSCE + UE și SUA ca observatori) ”trebuie schimbat, trebuie să devină unul hexagonal, astfel încât noi să purtăm discuţiile cu Rusia ca parte a conflictului, iar SUA şi UE să devină mediatori şi garanţi ai procesului de reglementare transnistreană”, a susținut Untilă.
Întrebat în legătură cu anumite presiuni pe care Rusia le-ar fi pus asupra Republicii Moldova la recenta reuniune a Formatului, pentru a accepta o serie de concesii, oficialul a susținut că respectivele concesii ”sunt doar la nivel de discuții”.
”Următoarea rundă de negocieri va avea loc în Germania, în Bavaria, în luna iulie. Este vorba de câteva puncte pe care preşedinţia germană a OSCE încearcă să le implementeze: recunoaşterea plăcuţelor de înmatriculare transnistrene pentru automobile; recunoaşterea diplomelor transnistrene de studii; soluţionarea problemelor ce ţin de telefonia mobilă din Transnistria; încetarea urmăririi penale a persoanelor din stânga Nistrului care au încălcat legea”, a explicat Veaceslav Untilă, potrivit Agerpres.
Acesta a mai precizat că se vor putea face concesii, dar acestea nu vor fi unilaterale.
”Rusia a reuşit să transforme formatul '5 + 2' într-un instrument de presiune faţă de Republica Moldova. Imparţialitatea misiunii OSCE de la Chişinău ridică mari semne de întrebare. Aceasta exercită presiuni crescânde asupra autorităţilor moldovene pentru a le determina să facă concesii unilaterale, de exemplu să accepte circulaţia vehiculelor din regiunea transnistreană peste hotarele republicii în baza numerelor de înmatriculare eliberate de administraţia separatistă de la Tiraspol. aceasta ar însemna recunoaşterea simbolurilor 'statale' ale regimului separatist, înainte de a conveni asupra statutului regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova, aşa cum stipulează Legea 173 din 22 iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)”, a explicat anterior Directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă din Chişinău, Victor Chirilă.