Parlamentul European a solicitat sancţiuni împotriva a 32 de oficiali ruşi, implicați în decesul avocatului Magniţki

Parlamentul European a solicitat sancţiuni împotriva a 32 de oficiali ruşi, implicați în decesul avocatului Magniţki
Foto: unica.md

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluţie, cu scopul de a cere sancţiuni împotriva a 32 de oficiali de rang înalt ruşi implicaţi în decesul avocatului rus Serghei Magniţki.

Rezoluţia are doar o valoare politică şi nu obligă autorităţile europene să urmeze recomandările deputaţilor europeni, potrivit AFP.

Serghei Magniţki, care a dezvăluit un caz de corupţie implicând autorităţile ruse, a decedat în 2009, în timp ce se afla în arest preventiv.

Moartea sa a survenit după ce „a suferit de condiţii inumane şi a făcut obiectul unor neglijenţe deliberate şi unor torturi”, scrie presa rusă.

Cei 32 de funcţionari ruşi implicaţi ar urma să fie vizaţi de sancţiuni privind interdicţii de vize şi îngheţarea averilor deţinute în statele membre UE.

Serghei Magniţki, devenit un simbol al luptei împotriva corupţiei, a fost arestat în 2008, după ce a denunţat o schemă frauduloasă pusă la cale, în opinia sa, de oficiali din poliţie şi ai Fiscului în detrimentul statului rus şi fondului de investiţii Hermitage Capital.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`