Pârtiile de schi de la Sinaia se deschid în acest weekend. Măsuri impuse în contextul pandemiei și reguli pe care românii trebuie să le respecte iarna aceasta

Pârtiile de schi de la Sinaia se deschid în acest weekend. Măsuri impuse în contextul pandemiei și reguli pe care românii trebuie să le respecte iarna aceasta
FOTO: Pixabay.com

Vineri, autoritățile din Sinaia urmează să deschidă pârtiile de schi de la Cota 2000. Totodată, primarul Vlad Oprea a anunțat și inaugurarea a două noi trasee, dar și a unui teleschi care ar urma să deservească Valea Soarelui, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe munte a nins, iar toate condițiile sunt îndeplinite ca autoritățile locale să poată deschide domeniul schiabil. „Sperăm ca Gondola Carp, care este momentan inactivă din cauza unor defecţiuni tehnice, să fie reparată până atunci. Dacă nu, vom porni oricum cu cele patru instalaţii: Gondola Sinaia, Telescaunul Soarelui, banda de la Cota 2000 şi cea mai nouă instalaţie de pe munte, Teleschiul din Valea Soarelui, care va fi inaugurat vineri. Are 523 de metri lungime, o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iar urcarea durează puţin peste trei minute. Mai mult, avem şi două noi pârtii amenajate, deservite de acest teleschi, în plus faţă de traseele deja ştiute”, a scris edilul într-o postare pe Facebook.

Restricții în contextul pandemiei de COVID-19

Astfel, accesul în gondolă va fi limitat la jumătate din capacitate, iar linia de aşteptare la îmbarcare pentru telescaun va fi semnalizată astfel încât să se poată respecta toate normele de distanţare şi siguranţă. De asemenea, purtarea măştii rămâne obligatorie atât pe peroane, la cozi, cât şi în instalaţiile de transport, scrie sursa citată mai sus.