După ce a dat peste cap mai multe pahare de martini și apoi a furat o sticlă de vodka din barul care era închis, pasagerul unui vas de croaziera, ce se îndrepta spre Florida, a decis ca a venit timpul să arunce ancora. A reușit să intre într-o zonă interzisă pasagerilor și a lansat ancora de 18 tone, forțând vasul să se oprească timp de trei ore.
Pasagerul american Rick Ehlert, în vârstă de 45 de ani, a fost condamnat acum la două luni de închisoare și trebuie să participe și la ședințe de consiliere privind abuzul de alcool, relatează Tampa Tribune, citat de Newser.com.
”M-au întrebat multe persoane de ce am lansat ancora. Cred că am fost intrigat de mașinărie și curios să văd dacă o pot manevra. Îmi amintesc că am încercat să opresc ancora de îndată ce a început să se miște, dar a fost prea rapidă”, a spus Ehlert într-o scrisoare în care își cere scuze căpitanului navei pentru ce a făcut.