Personalul american al unei baze aeriene din Irak a fost evacuat din cauza deteriorării securității

Personalul american al unei baze aeriene din Irak a fost evacuat din cauza deteriorării securității
Foto: foxnews.com

Companiile americane care lucrează pentru guvernul irakian în domeniul Apărării au evacuat personalul american de la o bază aeriană din Irak din cauza deteriorării securităţii în această ţară, a anunţat Washingtonul, citat de AFP.

Departamentul de Stat a anunţat într-un comunicat că „cetăţeni americani, aflaţi sub contract cu Guvernul irakian (…), au fost transferaţi provizoriu de întreprinderile lor pentru motive de securitate”.

Potrivit unui oficial din Domeniul Apărării, „aproximativ o sută” de cetăţeni americani care lucrează în Irak au fost deplasaţi de la baza aeriană Balad către Badgad.

Statele Unite au exprimat preocupare în legătură cu intensificarea activităţilor insurgente în Irak.

Insurgenţii radicali islamişti au înaintat spre capitala Irakului, Bagdad, după ce au preluat controlul asupra unor teritorii importante din nord-vestul ţării.

Tags: