Guvernul de la Hanoi a anunţat că 22 de soldaţi au fost daţi dispăruţi, după ce o alunecare de teren a lovit duminică dimineaţa o cazarmă din provincia Qang Tri din centrul Vietnamului, transmite agenția de știri Reuters.
Dispariția celor douăzeci și două de soldațiar putea reprezenta cea mai importantă pierdere a armatei în vreme de pace în Vietnam, ţară care se confruntă cu cele mai grave inundaţii din ultimii ani.
De la începutul lunii octombrie și până în momentul de față,ploi torenţiale au cauzat alunecări de teren soldate cu cel puţin 70 de decese în zona centrală a Vietnamului, iar următoarele zile se preconizează că vor fi alte precipitaţii importante.
“Am avut încă o noapte fără somn”, a declarat presei, vizibil emoţionat, ministrul adjunct al apărării, Phan Van Giang, potrivit Agerpres.
Incidentul de duminică a avut loc la numai câteva zile după ce o altă alunecare de teren, în provincia vecină Thua Thien Hue, a provocat moartea a 13 oameni, majoritatea militari. Echipele de salvare din această provincie continuă căutarea a cel puţin 15 muncitori din construcţii, daţi dispăruţi la începutul săptămânii, într-o zonă muntoasă.
Ploile puternice din octombrie au provocat în Vietnam inundaţii şi alunecări de teren soldate cu cel puţin 64 de morţi. Agenţia meteorologică naţională a anunţat că săptămâna viitoare se aşteaptă în unele zone precipitaţii de 600 de litri pe metru pătrat. În Quang Tri, potrivit presei de stat vietnameze, nivelul râurilor este cel mai ridicat din ultimii 20 de ani.