Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, au colaborat cu oamenii legii finRepublica Moldova, reușind că confiște peste 22.500 pachete cu ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România, potrivit libertatea.ro.
Contrabandiștii au fost opriți cu focuri de avertisment trase de polițiști. Persoanele suspectate de trafic ilegal etse un cetăţean român, el fiind arestat.
Această informație a fost trimisă printr-un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
„În data de 23 iunie, în urma activităţilor informativ-operative, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, în cooperare cu omologii lor din Republica Moldova, din cadrul Direcţiei Regionale Nord, au organizat o acţiune specifică pentru combaterea contrabandei cu ţigări”, informează comunicatul.
Poliția rutieră a observat un grup de mai multe persoane care transportau colete voluminoase dinspre malul râului Prut către interiorul teritoriului naţional.
Deși somați verbal de oamenii legii, persoanele implicate nu s-au supus şi au încercat să fugă, lucru care i-a obligat pe poliţiştii să folosească armamentul din dotare fiind trase două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, arată ITPF Iaşi, conform Agerpres.
Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării 22.500 pachete de ţigări de diverse mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 255.661 lei.