Polonia, țară NATO, a doborât, în premieră, drone rusești care i-au încălcat spațiul aerian. Populația din mai multe regiuni a fost sfătuită să rămână în case. O sursă din NATO a declarat pentru Reuters că alianța nord-atlantică nu tratează incursiunea dronelor rusești în Polonia ca pe un atac, dar datele inițiale par să indice că aceasta a fost o incursiune deliberată.
Sursa respectivă a mai declarat că a fost pentru prima dată când avioane NATO s-au confruntat cu o potențială amenințare în Polonia. Potrivit acesteia, între șase și zece drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei.
Radarele Patriot au detectat dronele, dar nu au fost lansate rachete interceptoare. În schimb, au fost ridicate de la sol avioane poloneze F-16, unele olandeze F-35, unele italiene de supraveghere AWACS și avioane pentru realimentare.
Potrivit unui oficial NATO, Consiliul Nord Atlantic se reunește ca de obicei miercuri și va analiza acest incident.
„Spațiul aerian polonez a fost încălcat de un număr mare de drone rusești. Dronele care reprezentau o amenințare directă au fost doborâte.
E o provocare la scară largă, dar suntem pregătiți să respingem astfel de provocări. Situația e gravă și nimeni nu se îndoiește că trebuie să ne pregătim pentru diverse scenarii”, a declarat premierul Poloniei, Donald Tusk, potrivit Reuters.
Și România a ridicat două avioane de luptă de la sol, după ce radarele Ministerului Apărării au detectat drone rusești aproape de țara noastră. Locuitorii din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert.