Guvernul de la Varșovia a transmis Washingtonului că ar putea anula negocierile pentru achiziționarea sistemului de rachete Patriot, atrăgând atenția că are pretenții mai mari din partea SUA decât state precum România, informează Polityka, citat de Mediafax.
În iulie, adjunctul ministrului polonez al Apărării a trimis Agenţiei americane de Cooperare în domeniul Apărării că Polonia condiţionează continuarea negocierilor de posibilitatea transferului de tehnologie.
"Transferul celor 12 tipuri de tehnologie, considerat necesar în virtutea legislaţiei poloneze, are un impact esenţial asupra semnării Memorandumului privind oferta şi acceptarea de către Guvernul Republicii Polonia. Refuzul de a îndeplinire a acestor condiţii va avea ca efect refuzul ofertei, cu efectul opririi procedurilor de obţinere a sistemului Wisla Patriot", a transmis Bartosz Kownacki.
"Sigur că trebuie să fim conştienţi că americanii au propria miză şi că probabil ar vrea să vândă cât mai mult armament posibil cu un cât mai redus transfer de tehnologie. Cu toate acestea, cei doi ani de negocieri între guverne şi cu principalul contractant – Raytheon – au convins Statele Unite că Polonia are aşteptări mai mari decât ţări precum România sau Suedia. Polonia vrea ca în schimbul unei sume uriaşe, de miliarde de dolari, să beneficieze de saltul tehnologic", susține ziarul Polityka, citat de Mediafax.
Acesta mai susține că unele state, precum România, au ales să cumpere sistemul ”de pe raft” pentru a obține cât mai repede capabilitățile militare, în vreme ce altele, precum Germania, investesc în construirea unui sistem inovator cu ajutorul altui furnizor. Polonia, în schimb, a vrut să prindă doi iepuri dintr-un foc: să primească bateriile Patriot într-un timp cât mai scurt, iar apoi să aibă și propriul sistem.