PPE ar putea decide excluderea premierului maghiar Viktor Orban și a partidului său pe 20 martie

PPE ar putea decide excluderea premierului maghiar Viktor Orban și a partidului său pe 20 martie
Foto: The Atlantic

Partidul Popular European ar putea decide pe 20 martie dacă îi exclude sau nu pe premierul maghiar extremist Viktor Orban și partidul său Fidesz, după ce 12 formațiuni membre în cea mai importantă familie politică europeană au cerut în mod oficial să fie dați afară, potrivit anunțului făcut luni de preşedintele PPE Joseph Daul, citat de France Presse și preluat de Agerpres.

„Douăsprezece partide membre ale PPE din 9 ţări au cerut excluderea sau suspendarea Fidesz. Această problemă va fi discutată în cadrul reuniunii politice din 20 martie. Decizia aparţine tuturor membrilor PPE şi nu pot anticipa rezultatul discuţiei”, a explicat Joseph Daul.

Potrivit unor surse din interiorul acestui partid de centru-dreapta european citate de DPA, cel puţin nouă partide, din opt state membre, din cadrul PPE au trimis scrisori conducerii sale cerând un vot. Potrivit regulilor PPE, şapte partide din cinci state membre sunt necesare pentru a sprijini expulzarea unui partid din grup.

PPE reunește partidele de centru-dreapta din Uniunea Europeană și a resimțit o presiune tot mai mare în ceea ce privește excluderea Fidez, partdul maghiar de guvernământ, după ce premierul Viktor Orban a dus la un cu totul alt nivel conflictul cu mai mulți demnitari europeni, printre care și Jean-Claude Juncker, președintele Comsiei Europene.

De aproape două săptămâni, afişe cu Juncker alături de miliardarul american de origine maghiară George Soros au apărut în spaţii publice din Ungaria. Pe postere sunt scrise sloganuri sugerând că cei doi vor să promoveze migraţia ilegală în Europa – ceea ce Comisia Europeană a negat puternic.

Ultima oră
00:36 - Daniel Coriu (Colegiul Medicilor): Mulți bolnavi COVID au murit cu zile. Cum am ajuns aici? Neîncrederea în mesajul medicilor și al autorităților. La acest lucru au contribuit și unii colegi de-ai noștri (VIDEO)
23:57 - Premierul ungar Viktor Orban acuză Washingtonul şi Bruxellesul că se amestecă în politica internă a țării pentru ca el să piardă alegerile
23:45 - Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic: Despre conservarea energiei și prelungirea vieții. „Un om cu credință în Dumnezeu nu se stresează” (VIDEO)
23:23 - Ediție specială 360 de grade, cu Alina Bădic: Despre longevitate. „Se consideră că deja s-a născut omul care va trăi mia de ani” (VIDEO)
22:51 - Gazprom a avertizat Republica Moldova că va sista livrarea gazelor din 1 decembrie dacă nu-şi achită datoriile
22:34 - Arhiepiscopia București își pune la dispoziție capelele. Morgile spitalelor nu mai fac față numărului de decese COVID
22:13 - România cere sprijin internaţional pentru gestionarea crizei COVID / CNSU a adoptat o Hotărâre privind solicitarea de medicamente, echipamente şi echipe medicale
21:50 - Panică la meciul Dinamo – Rapid: Lui Alexandru Răuță i s-a făcut rău. A fost urcat în ambulanță cu masca de oxigen pe față
21:44 - Daniel Funeriu: În democrație nu poți să interzici prostia, prostia politicienilor care sunt incapabili să prevadă. În iunie – iulie, când Franța se pregătea de valul 4, nouă ni se spunea că am învins pandemia (VIDEO)
21:17 - Alexandru Rafila: E necesară o solidaritate națională, care să implice vaccinarea anti-COVID și înțelegea faptului că fiecare dintre noi e parte din acest efort