Fostul premier bulgar Boiko Borisov a anunțat joi că partidul său, GERB, care a câștigat alegerile parlamentare din 12 mai, dar nu și o majoritate, că va cere Curții Constituționale anularea scurtinului și organizarea unor noi alegeri, informează agenția Novinite.
Decizia vine la patru zile după ce partidul GERB a obținut 31,38 la sută din voturi, fiind urmat de Partidul Socialist (PSB) cu 27,34 la sută.
Borisov a ținut să precizeze, într-o conferință de presă, că este pentru prima dată în istorie când un partid politic ce a câștiga alegerile cere anularea rezultatelor.
Parchetul bulgar a confirmat miercuri ilegalitatea a sute de mii de buletine de vot confiscate într-o tipografie, sâmbătă, cu o zi înaintea alegerilor legislative anticipate.
Anchetatori din cadrul parchetului au găsit într-un depozit al unei tipografii private atât zece baloturi a câte 35.000 de buletine de vot fiecare, cât şi alte 12 baloturi de buletine de vot ce aveau ataşate note indicând oraşul de destinaţie, a declarat Borislav Sarafov, adjunctul procurorului general,
Boiko Borisov a precizat că acest lucru a determinat tensiune și ar fi mai bine să se țină noi alegeri.