Premierul acuzat de răpire SCAPĂ de MOȚIUNE! Guvernul Babis din Cehia, salvat de comuniști

Premierul acuzat de răpire SCAPĂ de MOȚIUNE! Guvernul Babis din Cehia, salvat de comuniști
sursă foto: Hepta.ro / DPA Images / Jakub Dospiva

Premierul ceh Andrej Babis, acuzat de corupție și răpire, a supraviețuit, vineri, unei moțiuni de cenzură, după ce partenerii de guvernare și comuniștii au refuzat să voteze alături de Opoziție, informează Reuters.

Moțiunea a picat pentru că nu a reușit să atingă pragul minim de 101 voturi din cele 200 în Camera inferioară a Parlamentului de la Praga. Cu toate acestea, Andrej Babis se află sub presiuni tot mai mari, dat fiindcă în urmă cu două săptămâni scena publică din Cehia a fost zguduită de acuzațiile de răpire și corupție care i se impută premierului ceh. Până la acest moment însă, acesta a refuzat să dea curs solicitărilor de demisie.

Așadar, o parte din presă susține că fiul lui Babis ar fi afirmat că asociați ai tatălui său l-ar fi luat cu forța și l-ar fi dus în peninsula Crimeea anexată de Federația Rusă, anul trecut. Mai mult decât atât, fiul premierului ar mai fi spus că tatăl său l-a amenințat că îl va interna într-o clinică psihiatrică.

De partea cealaltă, primul-ministru din Cehia respinge acuzațiile, afirmând că fiul său, care locuiește în Elveția la acest moment, ar fi bolnav mintal și a plecat din țară de bunăvoie.

Andrej Babis are 64 de ani și o avere impresionantă. Miliardarul deține un imperiu uriaș în domeniul afacerilor. El a devenit premierul Cehiei în anul 2017, dar se confruntă cu acuzații de corupție, fiind anchetat pentru fraudă în domeniul subvențiilor. Totuși, Babis beneficiază de imunitate parlamentară.