Premierul Greciei face apel la alegători să iasă la vot duminică, în condiţiile în care partidul Syriza se află pe primul loc în sondaje

Premierul Greciei face apel la alegători să iasă la vot duminică, în condiţiile în care partidul Syriza se află pe primul loc în sondaje
Foto: qmagazine.ro

Toată Europa stă cu ochii pe Grecia în condiţiile în care duminică au loc alegerile legislative. Iar miza este uriaşă: o posibilă ieşire din zona euro. Încă de la închiderea urnelor, lucrurile nu se anunţă deloc simple. La 15 zile urmează prezidenţialele şi un posibil nou scrutin legislativ dacă partidele nu reuşesc să ajungă la un acord privind formarea unui Guvern.

Grecii au de ales în total 300 de deputaţi. Miza partidului victorios este să îşi asigure 151 de mandate, adică majoritatea absolută în Parlament. Însă este foarte posibil ca niciuna dintre formaţiunile politice înscrise în cursa electorală să nu poată obţine acest obiectiv pe cont propriu.

Principalul favorit, Syriza este creditat în sondaje cu maximum 35% din intenţiile de vot. În aceste condiţii, membrii stângii radicale trebuie să se alieze cu alte partide pentru a forma o majoritate relativă.

Preşedintele elen le acordă trei zile pentru negocieri. Dacă la finalul acestei perioade nu au reuşit să se înţeleagă cu ceilalţi aleşi, şeful statului îi va încredinţa acelaşi mandat de trei zile partidului clasat pe locul al doilea, iar apoi celui de pe locul trei, în cazul unui nou eşec.

Fără o majoritate, alegerile parlamentare vor trebui reluate în luna martie. Ceea ce va însemna o mare instabilitate politică pentru Grecia, în condiţiile în care pe 28 februarie va expira împrumutul obţinut de la Fondul Monetar Internaţional.

„Chiar şi un singur vot ar putea determina dacă Grecia se va îndrepta spre viitor, care este foarte aproape – sau ne îndreptăm spre un accident fatal. Pentru toţi cei care vor determina rezultatul final, vă chem să luptaţi şi să vă uniţi cu noi”, a declarat Samaras, citat de Euronews.

Declaraţiile preşedintelui Noua Democraţie, Antonis Samaras vin în condiţiile în care partidul de stânga, Syriza se află pe primul loc în sondaje, la o distanţă între trei şi şapte puncte procentuale.

Mii de oameni au luat parte la mitingul pro-Noua Democraţie, care a avut loc la Atena. Samaras, al cărui partid s-a aflat la guvernare, în cadrul unei coaliţii, din mai 2012, a promis scutiri de impozit, pe motiv că investiţiile vor scădea treptat rata şomajului.

În acelaşi timp, liderul Syriza, Alexis Tsipras a anunţat în ultima zi de campanie că va lupta pentru toate popoarele din Europa.

„Vom onora obligaţiile ţării noastre derivate din participarea Greciei, participarea egală în cadrul instituţional european. Nu vom respecta angajamentele şi semnăturile date de guvernele anterioare, care nu leagă cu nimic viitorul guvern grec”, a afirmat Tsipras.

Anterior, liderul stângii a declarat că va renunţa la măsurile de austeritate aplicate de guvernelede dinainte. Astfel că, specialiştii sunt de părere că o asemenea iniţiativă ar putea împinge Grecia înafara zonei euro, ceea ce ar declanşa o nouă criză economică în Uniunea Europeană. Însă oamenii vor o schimbare şi nu se tem de o posibilă ieşire din zona euro.